În următoarele două luni, membrii PCC vor fi prezenți în cartierele din Câmpina, pentru a discuta direct cu cetățenii.
Venim să ascultăm problemele reale cu care vă confruntați, să le înțelegem și să stabilim împreună prioritățile. Scopul nostru este să construim un dialog sincer, deschis și constant cu locuitorii orașului. Problemele punctuale identificate vor fi preluate și, în funcție de natura lor, fie vor fi transmise către aparatul de specialitate al Primăriei pentru soluționare, fie vor fi aduse în atenția Consiliului Local.

Programul întâlnirilor din prima parte a lunii iunie:

MART̗I, 3 iunie 2025, ora 17:00 – Parc MILCOV

Străzi: Calea Doftanei (de la intersect̗ia cu strada Tudor Vladimirescu până la intersect̗ia cu Răcitor), Toporas̗i, 1 Iunie, Milcovului, A.I. Cuza (de la intersect̗ia cu strada Tudor Vladimirescu până la intersect̗ia cu strada B.P. Has̗deu).

MIERCURI, 4 iunie 2025, ora 17:00 – Parc ERUPT̗IEI (peste drum de S̗coala Nr. 1)

Străzi: Erupt̗iei, Schelelor, Chis̗inău, Bruxelles, Uniunea Europeană, Londra, Paris, Sofia, Aleea Roma, Energiei, Aleea Serei, Primăverii, 22 Decembrie, Podului, Adrian Oprescu, Plevnei, Aleea Constructorului, Laboratorului, Grivit̗ei (de la intersect̗ia cu Bulevardul Castanilor până la intersect̗ia cu strada Schelelor).

MART̗I, 10 iunie 2025, ora 17:00 – Parc PROFI Turnătorie

Străzi: Calea Doftanei (de la intersect̗ia cu strada Voila până la intersect̗ia cu strada Ecaterina Teodoroiu), Târgu Mures̗, Fabricii, Zorilor, Beius̗, Oradea, Făgăras̗, Ciceu, Independent̗ei, Năsăud, Bistrit̗ei, Muncii, Agriculturii, Granicului, Păcuri, 24 Ianuarie, Veteranilor, Haralambie Săvulescu, Nouă.

JOI, 12 iunie 2025, ora 17:00 – Parc SOLDAT

Străzi: Bulevardul Carol I (de la intersect̗ia cu Calea Doftanei până la intersect̗ia cu Lidl Fibec), Goles̗ti, 1 Decembrie 1918, Grigore Nicolae, Henri Coandă, Dreptăt̗ii, Calea Doftanei (de la intersect̗ia cu strada Răcitor până la intersect̗ia cu Bulevardul Carol).

Programul întâlnirilor din a doua jumătate a lunii:

MIERCURI, 18 iunie 2025, ora 17:00 – Parcare spatele blocului din strada Tudor Vladimirescu

Străzi: Tudor Vladimirescu, Alexandru Odobescu, Democrației, Atelierelor, Avram Iancu, B.P. Hașdeu (de la intersecția cu strada A.I. Cuza până la intersecția cu strada Avram Iancu).

JOI, 19 iunie 2025, ora 17:00 – Parc strada Rozelor, lângă Liceul Forestier

Străzi: Bulevardul Carol (de la intersecția cu strada Calea Doftanei până la intersect̗ia cu strada Sondei, numerele impare de la nr. 1 la nr. 41), Castanilor, Griviței (de la intersect̗ia cu Bulevardul Culturii până la intersect̗ia cu strada Castanilor), strada Plevnei (de la intersect̗ia cu Bulevardul Culturii până la intersect̗ia cu strada Castanilor), Nicopole, Luceafărului, Ardealului, George Barițiu, Bulevardul Culturii (de la intersecția cu Bulevardul Carol I până la intersect̗ia cu strada Schelelor), Zânelor, Rozelor.

MART̗I, 24 iunie 2025, ora 17:00 – Parcare blocuri strada 1 Mai, în spatele piet̗ei

Străzi: Bulevardul Carol (de la intersect̗ia străzii Calea Doftanei până la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu), I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Smârdan, Narciselor, Cercului, Republicii, Soarelui, 1 Mai, Pescăruș, Iasomiei, M. Kogălniceanu.

JOI, 26 iunie 2025, ora 17:00 – Parc BAPS

Străzi: Progresului, Petre Liciu, Constantin Stere, Conductelor, D. Bolintineanu, T̗ițeiului, Tineretului, George Cos̗buc, Bujorului, Solidarităt̗ii, Horia, Ion Creangă, A.I. Cuza (de la intersect̗ia cu strada Ecaterina Teodoroiu până la intersect̗ia cu strada T. Vladimirescu), Clos̗ca, Cris̗an, Petru Rares̗, S̗oimului, T. Vladimirescu.

Vă așteptăm în număr cât mai mare la aceste întâlniri! Împreună putem face Câmpina un oraș mai bun pentru toți!

Întâlniri anterioare – luna mai:

Programul întâlnirilor din prima parte a lunii mai:

Marti, 6 mai 2025, ora 17:00 – parc Miorița

Străzi: Nicolae Bălcescu, blocuri IRA, cămin Petrol, Calea Daciei, Clopotei, Nucilor, Câmpului, Mioriței, Izvoarelor, Rapsodiei, Garoafelor, Fluturași, Mesteacănului, Dorobanți, Macului, Anton Pann, Răsăritului, Alunului, Ciobănași, În Luncă, Ciocârliei, Peștișori, Serei.

Joi, 8 mai 2025, ora 17:00 – parc Lacul Bisericii

Străzi: Muscelului până la strada Toamnei, Toamnei, Aurel Vlaicu, Pomilor, Dobrogeanu Gherea, Popa Șapcă, Vasile Lucaci, Fântânii, Livezi, Ghiocei, Rezervoarelor, Bobâlna, Pinului, Cerbului, Aviatorilor, Berzei, I.H. Rădulescu de la Răcitor până la blocuri, Între Brazi, Stânjeneilor, Geo Bogza, Bogdan Vasile de la intersecția cu Bulevardul Carol I până la intersecția cu Strada Bucegi, Zefirului, Vânătorilor, Câmpinița, Crângului, Bucegi, Aleea Kril.

Luni, 12 mai 2025, ora 17:00 – parc Casa de Cultură – strada Golești

Străzi: Pictor Nicolae Grigorescu, Redutei, Ion Câmpineanu, Violetei, Salcia, Badea Cârțan, Cocorii, Golești, Bulevardul Culturii, Griviței de la Casa de Cultură până la intersecția cu Bulevardul Culturii, Plevnei de la intersecția cu Pictor N. Grigorescu până la intersecția cu Bulevardul Culturii, Păcii, Sulfinei, Scărișoara, Mărășești, Vasile Alecsandri, Nordului, Crinului, Simion Bărnuțiu, Școlii, Verii.

Miercuri, 14 mai 2025, ora 17:00 – intersecție Voila cu Drumul Taberei

Străzi: Voila de la strada Arinului până la spital, Arinului, Trandafirilor, Teilor, Florilor, Fermei, Prundului, Cărămidari, Șoseaua Paltinu, Fluierași, Arcașului, Plantației, Vacanței, Drumul Taberei, Buciumului, Silviculturii.

Programul întâlnirilor din a doua jumătate a lunii:

Luni, 19 mai 2025, ora 17:00 – Parc Soceram (Parcare Toscano)

Străzi: Muscelului de la intersecția cu strada Toamnei până la platoul Muscel, Libertății, Gheorghe Doja, Poieniței, Anotimpului, Parâng, I.H. Rădulescu de la intersecția cu strada Toamnei până la intersecția cu strada Drumul Tanerei, Siret, Mărului, Aleea Petalei, Siretului, Prutului, Romaniței, Erou Bogdan Vasile de la intersecția cu strada Bucegi până la intersecția cu strada Siret, Luminii, Liliacului, Panduri, Dunărea, Zimbrului.

Marți, 20 mai 2025, ora 17:00 – Parcare blocuri Bucea

Străzi: Sălaj, Petrolistului, Industriei, Orizontului, Bucea, Sondei, Maramureș, Ana Ipătescu, Victoriei, Dr. Toma Ionescu, Fagului, Erou Pui Sorin, Amurgului, Bulevardul Carol I (de la intersecția cu strada Sondei până la intersecția cu strada M. Kogălniceanu), partea dreaptă (nr. 02-36).

Luni, 26 mai 2025, ora 17:00 – Strada Dealului intersecție cu strada Plaiului

Străzi: Voila (de la intersecția cu strada Calea Doftanei până la intersecția cu strada Arinului), Dealului, Plaiului, Aleea Bărăian, Rândunicii, Aleea Colinei, Aleea Peisajului, Târnava Mare, Târnava Mică, Târgu Mureș, Fabricii, Calea Doftanei (de la podul peste râul Doftana până la intersecția cu strada Ecaterina Teodoroiu).

Miercuri, 28 mai 2025, ora 17:00 – Parc Durbac – Câmpinița

Străzi: Bulevardul Carol I (de la intersecția cu strada Nicolae Grigorescu (Fibec) până la ieșirea din Câmpina (spre Cornu), Rahovei, Ctin Istrati, Licurici, Învățătorilor, Oncioiu Petre, Aleea Albinei, Rozmarin, Viitorului, Carpați, Grădinii, Popasului, Crișuri.